Sari la conținutul principal

Produse de tip rezervare

Produsele de tip rezervare sunt potrivite pentru servicii sau resurse care trebuie rezervate pentru o anumită dată sau perioadă. Le poți folosi, de exemplu, dacă oferi programări, consultații, închirieri, activități sau acces la un spațiu.

Necesită aplicația Sistem Rezervări

Opțiunea de a crea produse de tip rezervare devine disponibilă în catalog după ce activezi aplicația Sistem Rezervări.

Diferența dintre tipul de rezervare și rezervare​

Un tip de rezervare stabilește regulile după care poate fi rezervat produsul: durata intervalului, capacitatea disponibilă, programul și eventualele zile sau intervale orare în care rezervările nu sunt permise.

O rezervare este selecția concretă făcută de client pentru o anumită comandă.

Tipurile de rezervare se configurează în catalog, iar rezervările plasate de clienți se urmăresc ulterior în zona de comenzi și în calendar.

Creează un tip de rezervare​

  1. Accesează Catalog > Tipuri de rezervare.
  2. Apasă Adauga tip rezervare.
  3. Completează denumirea de uz intern a tipului de rezervare.
  4. Alege unitatea de timp alocată pentru rezervări: zi, oră, 30 de minute sau 15 minute.
  5. Selectează în setarea Zile excluse zilele săptămânii în care nu permiți rezervări.
  6. Adaugă în setarea Date excluse anumite date în care nu permiți rezervări.
  7. În câmpul Capacitate, introdu numărul de unități de produs sau servicii care pot fi rezervate simultan. De exemplu, capacitatea 2 permite două rezervări în același interval orar pentru un serviciu de masaj.
  8. Pentru rezervările pe oră, pe 30 de minute sau pe 15 minute, configurează programul în Interval Zilnic și adaugă pauzele în Exclude interval de timp, dacă este cazul.
  9. În câmpul Interval maxim, selectează cu cât timp înainte poate rezerva clientul: 10 zile, 3 săptămâni sau 2 luni.
  10. Apasă Salveaza.

Creează un produs de tip rezervare​

  1. Accesează Catalog > Produse.
  2. Apasă Adauga produs, apoi selectează Adauga produs tip rezervare.
  3. Completează informațiile produsului, precum numele, descrierea, categoria, imaginile, prețul și taxa.
  4. Asociază tipul de rezervare creat anterior, care stabilește disponibilitatea și regulile de programare.
  5. Verifică statusul și vizibilitatea produsului.
  6. Apasă Salveaza.

Cum funcționează rezervarea pentru client​

În magazin, clientul selectează produsul și alege data sau intervalul disponibil înainte de adăugarea rezervării în coșul de cumpărături. Modul exact de afișare depinde de configurația aplicației și de tema magazinului.

După plasarea comenzii, rezervarea poate fi urmărită din zona dedicată rezervărilor și din calendarul de rezervări.