Acțiuni bulk pentru produse
Acțiunile bulk îți permit să modifici simultan mai multe produse selectate din lista de produse din panoul de control. Le poți folosi, de exemplu, pentru a schimba statusul, categoria, brandul, tagurile, vizibilitatea sau anumite informații despre preț și stoc.
Folosește acțiunile bulk atunci când ai un grup clar de produse și vrei să aplici aceeași modificare tuturor. Pentru actualizări foarte mari, recurente sau bazate pe fișiere externe, folosește importurile dedicate.
Aplică o acțiune bulk
- Accesează Catalog > Produse.
- Folosește căutarea și filtrele pentru a restrânge lista la produsele dorite.
- Selectează produsele pe care vrei să le modifici.
- Deschide meniul corespunzător modificării: status, Taxonomie, Modifica pret sau Alte actiuni.
- Alege acțiunea dorită și completează informațiile necesare.
- Confirmă modificarea.
Pentru selecțiile mari, acțiunea poate fi procesată în fundal. Poți continua să lucrezi în panoul de control, iar MerchantPro te notifică atunci când procesarea s-a încheiat. Verifică rezultatul în lista de produse și, dacă modificarea afectează ceea ce vede clientul, verifică și magazinul.
Acțiunile bulk pot modifica multe produse simultan. Verifică filtrele, produsele bifate și câmpurile alese înainte de confirmare, mai ales pentru status, vizibilitate, preț, stoc sau ștergere.
Ce modificări poți aplica în bulk
Acțiunile disponibile depind de setările magazinului, aplicațiile active, tipurile de produse selectate și permisiunile utilizatorului.
Din lista de produse poți aplica, în funcție de configurație, acțiuni precum:
- Editare bulk, pentru modificarea în format tabelar a mai multor produse sau variante;
- activare sau dezactivare produse;
- schimbare categorie, brand, linie de produse, unitate de măsură, garanție sau abonament;
- Seteaza GARAN, pentru activarea sau dezactivarea GARAN pe produsele selectate;
- Setează GPSR, pentru asocierea unui profil GPSR și a informațiilor de siguranță sau pentru eliminarea configurării GPSR;
- adăugare sau eliminare taguri, atribute, categorii secundare ori furnizori;
- înlocuirea sau eliminarea sellerului asociat produsului, atunci când funcția este activă;
- modificarea numelui, descrierii, titlului meta sau descrierii meta;
- Modifica pret, pentru actualizarea prețului, taxei, discountului, opțiunii de preț la cerere sau a altor informații comerciale disponibile;
- aplicarea marcajelor de produs nou sau produs recomandat;
- actualizarea stocului, a setărilor de backorder sau a greutății;
- asocierea unui template Product Designer, dacă aplicația este activă;
- publicare către canale sau aplicații conectate, dacă sunt disponibile;
- generarea etichetelor de produs în format PDF, dacă aplicația Etichete de produs este activă;
- ștergerea produselor selectate.
Alege meniul potrivit pentru modificare
După ce selectezi produsele, acțiunile disponibile sunt grupate în funcție de tipul modificării:
- meniul de status permite activarea sau dezactivarea produselor;
- Taxonomie grupează schimbările pentru categorii principale și secundare, brand, GARAN, taguri, atribute, linii de produse, seller, furnizori, Categorie Google, garanții, abonamente și unități de măsură, atunci când sunt disponibile;
- Modifica pret include prețul, taxa, discountul, data de expirare a discountului și prețul la cerere;
- Alte actiuni include operațiuni de conținut, configurare, publicare, stoc și alte funcții active.
Unele acțiuni apar numai dacă setarea sau aplicația corespunzătoare este activă. Opțiunile de generare sau traducere automată a conținutului sunt disponibile numai dacă funcțiile respective sunt active și utilizatorul are drepturile necesare.
Modifică taxa fără să schimbi prețul final
Când editezi taxa din meniul Modifica pret, activează opțiunea Aplica taxa dar nu modifica preturile totale dacă vrei ca prețul final afișat clientului să rămână neschimbat.
În acest caz, MerchantPro recalculează prețul de bază al produsului și, dacă este cazul, al variantelor, astfel încât totalul cu taxă să rămână același.
Dacă lași opțiunea dezactivată, MerchantPro schimbă taxa fără să recalculeze prețul de bază. În magazinele configurate cu prețuri fără taxă, acest lucru poate modifica prețul final afișat clientului.
Înainte să aplici modificarea întregului catalog, confirmă modul de calcul dorit cu persoana responsabilă de fiscalitate și testează schimbarea pe un grup restrâns de produse.
Activează sau dezactivează GARAN pentru mai multe produse simultan
Acțiunea Seteaza GARAN devine disponibilă în meniul Taxonomie după ce activezi setarea Profiluri GARAN standardizate pentru garanția comercială din Setari > Setari catalog.
- Selectează produsele dorite din Catalog > Produse.
- Deschide Taxonomie și alege Seteaza GARAN.
- Selectează:
- Activare, pentru a configura GARAN pe produsele selectate;
- Dezactivare, pentru a elimina configurația GARAN de la nivelul produselor.
- Pentru activare, alege sursa identificatorului de model și completează numai valorile pe care vrei să le aplici identic tuturor produselor selectate, precum durata, marca, identificatorul manual sau URL-ul condițiilor de garanție.
- Apasă Aplica.
- Verifică rezultatul operațiunii și produsele care au primit statusul GARAN activ.
Valorile completate în această acțiune se aplică identic tuturor produselor compatibile selectate. Dacă alegi identificatorul manual, același identificator de model va fi folosit pentru toate produsele. Câmpurile opționale lăsate goale sunt preluate separat din profilul GARAN al brandului asociat fiecărui produs.
Activarea în masă se aplică produselor individuale și multivariante. Alte tipuri de produse sunt omise.
MerchantPro activează numai produsele pentru care poate determina toate informațiile necesare: durata garanției, marca și identificatorul modelului. La final, mesajul operațiunii indică numărul produselor modificate și motivele pentru care unele produse au fost omise. Corectează informațiile lipsă și repetă acțiunea numai pentru produsele respective.
Pentru configurarea profilurilor de brand, regulile de preluare a valorilor și alegerea identificatorului de model, consultă Profiluri GARAN.
Setează GPSR pe mai multe produse simultan
Folosește acțiunea Setează GPSR atunci când vrei să asociezi același profil GPSR și aceleași informații de siguranță mai multor produse individuale sau multivariante.
Produsele de alte tipuri sunt omise și raportate. Dacă produsele selectate au nevoie de informații de siguranță diferite, împarte-le în selecții separate și aplică acțiunea pentru fiecare grup.
Pentru activarea funcției, configurarea profilurilor și informațiilor reutilizabile, pașii acțiunii bulk și verificarea rezultatului, consultă Configurează datele GPSR pentru produse.
Actualizează stocul pentru mai multe produse simultan
Folosește acțiunea Editeaza Stoc pentru a modifica simultan stocul produselor selectate. Opțiunea este disponibilă în meniul Alte actiuni atunci când stocul este administrat direct în MerchantPro.
- Selectează produsele din Catalog > Produse.
- Deschide Alte actiuni și alege Editeaza Stoc.
- Alege una dintre opțiuni:
- Seteaza cantitatile de stoc, pentru a introduce noile cantități;
- Stoc nelimitat, pentru a dezactiva urmărirea stocului produselor selectate.
- Apasă Aplica, apoi verifică noile valori în lista de produse.
Dacă magazinul folosește mai multe gestiuni, completează numai cantitățile pentru gestiunile pe care vrei să le modifici. Un câmp lăsat gol păstrează valoarea existentă, în timp ce 0 setează explicit stocul la zero.
Pentru produsele multivariante, modificarea se aplică tuturor variantelor produsului. Produsele pentru care stocul nu poate fi administrat sunt omise.
Opțiunea Editeaza Stoc nu apare dacă administrarea stocului este dezactivată sau dacă stocurile sunt gestionate printr-un ERP ori printr-o altă sincronizare externă.
Adaugă produse într-o recepție de stoc
Folosește acțiunea Adauga receptie marfa pentru a include produsele selectate într-o recepție nouă sau într-o recepție existentă aflată în așteptare.
- Selectează cel mult 250 de produse din Catalog > Produse.
- Deschide Alte actiuni și alege Adauga receptie marfa.
- Dacă opțiunea este disponibilă, alege Unitati de stoc sau Pachete.
- Alege cum vrei să continui:
- Creeaza o receptie de marfa noua, pentru a deschide un formular nou în care produsele selectate sunt deja adăugate;
- Adauga intr-o receptie de marfa existenta, apoi selectează o recepție eligibilă aflată în așteptare.
- Apasă Continua, verifică produsele și cantitățile din recepție, apoi salvează.
Dacă lucrezi cu Unitati de stoc, produsele multivariante sunt adăugate separat pe variante. Dacă alegi Pachete, fiecare produs selectat rămâne o singură linie, fără extindere în variante.
Produsele noi sunt adăugate inițial cu cantitatea 1. Dacă un produs există deja în recepția selectată, cantitatea existentă este mărită.
Pentru o recepție existentă sunt afișate numai recepțiile fără furnizor, aflate în așteptare și compatibile cu tipul de unitate selectat. Acțiunea este disponibilă dacă aplicația Manager stocuri este activă și utilizatorul are permisiunile necesare pentru administrarea produselor și editarea comenzilor.
Pregătește produse draft pentru un marketplace
Pentru fiecare aplicație marketplace activă, în meniul Alte actiuni apare o opțiune de forma Publica produse in marketplace [numele marketplace-ului].
Această acțiune creează mai întâi produse draft în canalul selectat, pe care le poți verifica și completa înainte de publicare. Produsele nu sunt trimise imediat către marketplace.
- Selectează produsele din Catalog > Produse.
- Deschide Alte actiuni și alege acțiunea marketplace-ului dorit.
- Completează, dacă integrarea le solicită, grupul de atribute, categoria din marketplace și brandul.
- Dacă ai deja mapări între categoriile magazinului și cele din marketplace, poți folosi categoriile rezultate din mapare sau poți aplica aceeași categorie tuturor produselor selectate.
- Dacă unele produse există deja în canal, păstrează activă opțiunea de ignorare a produselor deja publicate pentru a evita crearea dublurilor.
- Activează generarea descrierilor sau traducerilor numai dacă vrei să folosești funcțiile și creditele indicate în formular.
- Apasă Creeaza produse draft.
Pentru produsele multivariante, fiecare variantă este pregătită separat pentru marketplace, iar structura familiei este generată automat.
Dacă selectezi mai multe produse, procesarea se desfășoară în fundal. MerchantPro te notifică la final, iar apoi poți deschide lista de drafturi pentru a le verifica înainte de publicare.
Acțiunea este disponibilă numai pentru aplicațiile marketplace active și pentru utilizatorii care pot edita catalogul. Un utilizator conectat cu rol de seller nu vede această acțiune.
Generează etichete PDF pentru mai multe produse simultan
Acțiunea Genereaza etichete creează un fișier PDF pe baza template-urilor configurate în aplicația Etichete de produs. Acțiunea este disponibilă numai utilizatorilor care pot edita produsele și numai dacă există cel puțin un template activ.
- Accesează Catalog > Produse.
- Selectează cel mult 100 de produse.
- Alege Genereaza etichete din acțiunile selecției.
- Dacă ai mai multe template-uri active, selectează template-ul pe care vrei să îl folosești.
- Verifică produsele, codurile SKU și EAN, stocurile și numărul de etichete propus pentru fiecare rând.
- Modifică numărul de etichete, dacă este necesar, și completează eventualele informații suplimentare cerute de template.
- Apasă Genereaza etichete pentru a crea și descărca PDF-ul.
Pentru produsele multivariante, variantele sunt afișate separat în formular. Numărul de etichete este completat inițial pe baza stocului produsului sau variantei. Dacă o variantă are setată valoarea Format cutie, aceasta este folosită în locul stocului. În funcție de configurația template-ului, poate apărea și un rând separat pentru familia produsului.
După adăugarea variantelor și, dacă este cazul, a familiilor de produse, formularul poate conține maximum 100 de rânduri. Dacă depășești această limită, redu numărul de produse selectate și generează etichetele în mai multe etape.
Editează produse și variante în format tabelar
Acțiunea Editare bulk deschide produsele și variantele selectate într-un tabel editabil. Folosește-o atunci când vrei să compari mai multe rânduri și să introduci valori diferite pentru fiecare produs sau variantă.
- Selectează produsele din Catalog > Produse.
- Alege Editare bulk.
- Apasă Selecteaza campuri dacă vrei să alegi ce informații sunt afișate în tabel.
- Modifică valorile necesare pentru fiecare rând.
- Apasă Salveaza.
Dacă vrei să aplici aceeași valoare tuturor produselor selectate, o acțiune dedicată din meniu este de obicei mai rapidă decât editarea fiecărui rând în tabel. De exemplu, folosește acțiunea dedicată pentru aceeași categorie, același brand sau aceeași vizibilitate.
Când alegi importul în locul acțiunilor bulk
Folosește importul atunci când trebuie să actualizezi un volum mare de produse, de exemplu sute sau mii de înregistrări, când lucrezi cu fișiere primite de la furnizori sau când aceeași actualizare trebuie repetată periodic.
Folosește acțiunile bulk pentru modificări rapide, aplicate direct din panoul de control, asupra unui grup de produse pe care îl poți selecta și verifica ușor înainte de confirmare.
Verifică modificările aplicate
După finalizarea acțiunii, verifică următoarele:
- Produsele selectate afișează noile valori în listă.
- Produsele care nu trebuiau modificate au rămas neschimbate.
- Pentru modificări de preț, stoc, status sau vizibilitate, deschide câteva produse și verifică valorile individual.
- Dacă schimbarea afectează ceea ce vede clientul, verifică și pagina produsului, listările din magazin sau canalul conectat în care se publică modificarea.